“Idolatria Ortodoxa” – O afirmatie fara SENS. Partea III

Tema articolului de față este reprezentată de „Sfintele Moaște”. O temă aparent controversată, care este privită de (neo)protestanți, de către cei de alte religii și de lumea ateistă ca pe o ciudățenie a naturii, un fenomen explicabil sau chiar o înșelătorie. Este de menționat dintru început însemnătatea Sfintelor Moaște în Biserica Ortodoxă, iar aceasta Sfinții Părinți o scot în evidență prin următoarea frază: „Religia(credința)cea adevărată, dreaptă și bună nu este aceea cu care se laudă omul, ci este aceea pe care o laudă Dumnezeu. Iar credința pe care o laudă Dumnezeu este aceea în care trupurile Sfinților Săi rămân neputrezite și frumos mirositoare și pline de daruri, încă și după moartea lor.”

Am numit 4 poziții dinstincte referitoare la Sfintele Moaște, deci, vom încerca pe cât se poate, să le tratăm pe toate, analizându-le mai în detaliu.

I. Ce cred (neo)protestanţii despre Sfintele Moaşte?

Majoritatea sunt de părere că Sfintele Moaște ar fi împotriva învățăturii Biblice. Cineva îmi aducea în vedere faptul că, în Legea Veche, atingerea unui mort era un lucru necurat. Întru-un mod foarte frumos ne răspunde filozoful și eseistul creștin, Petre Țuțea: „Morții antici nu sunt deloc frumoși. Numai morții creștini sunt.” Să dezvoltăm un pic… Știm că omul după cădere s-a schimbat aproape complet (iar, în timp, degradarea umanității a fost constantă). Față de cum era întru început, în prezent, omul a rămas doar o umbră a ceea ce a fost. Cu toate acestea, venirea lui Hristos în lume a însemnat, pentru o parte din umanitate, redobândirea „frumuseții dintru început”. Această redobândire începe de aici, de pe Pământ, iar în creștinismul autentic (Ortodoxie) ea poate fi văzută la oamenii induhovniciti, cu viață îmbunătățită (fie ei mireni, călugări sau pustnici). Este de menționat că, în ceea ce privește rezultatele obținute încă de pe Pământ, în prezent, pe primul loc se clasează pustnicii (detașat). Avem exemple nenumărate de pustnici care dețineau puteri asupra vremii, asupra animalelor și chiar asupra propriei firi (ajungând să se facă nevăzuți, să meargă pe apă, deasupra solului, să se hrănească doar cu 150 calorii pe zi, etc.). Orice confesiune am avea, lucrul acesta nu ar trebui să ne mire. Către o astfel de desăvârșire, care constă în îndumnezeirea omului prin har, suntem chemați. Suntem chemați să fim „desăvârșiți, precum Tatăl este”. Această parte a umanității, cea creștină, se bucură a fi singura excepție în acest sens. Nici viii dar nici morții creștini nu seamănă aproape deloc cu cei din Legea Veche.

Cu toate acestea este o dovadă de ipocrizie să afirmi: „Uite ce zice în Vechiul Testament de moaște”, spunând că era poruncă să nu le atingi, invocând faptul că trupul lui Moise nu a fost luat, tocmai ca să nu se închine la el, etc., și să treci peste (poate cel mai concludent argument scripturistic – culmea, tot din Legea Veche!) următoarele versete, preluate din Cartea a 4-a a Regilor, capitolul 13:

„20. Apoi a murit Elisei şi l-au îngropat, iar în anul următor au intrat în ţară cete de Moabiţi.

21. Dar iată, odată, când îngropau un mort, s-a întâmplat ca cei ce-l îngropau să vadă una din aceste cete şi, speriindu-se, au aruncat mortul în mormântul lui Elisei. Căzând acela, s-a atins de oasele lui Elisei şi a înviat şi s-a sculat pe picioarele sale.”

Fraților! Un Sfânt al Vechiului Testament, mort fiind, inviaza un om! Atunci, un Sfânt al Noului Testament, care are făgăduință de la Hristos că de va crede, va face și el minuni ca ale lui Hristos „și mai mari decât acestea va face”, cum să nu fie tratat ca o comoară de mult preț și de mult folos pentru noi, păcătoșii?! Și, în sensul ăsta, tot Scriptura ne lămurește, arătând că nu doar trupul Sfântului va face minuni și lucrări pentru noi:

„Încât şi peste cei ce erau bolnavi se puneau ştergare sau şorţuri purtate de Pavel, şi bolile se depărtau de ei, iar duhurile cele rele ieşeau din ei.”(Fapte; 19,12).

Obiectele păstrate și folosite de Sfinți sunt păstrate și astăzi în Biserică Ortodoxă. Referitor la versetul citat mai sus, se pune următoarea întrebare: Ce credeți, după ce s-au vindecat cu toții, au luat și au aruncat ștergarele și sorțurile purtate de Pavel? Voi le-ați fi aruncat?

Aceste două versete sunt mai mult decât suficiente spre a arăta că cinstirea Sfintelor Moaște și a obiectelor purtate Sfinți sunt în duhul Sfintei Scripturi – asta pentru amatorii care confundă idolatria cu cinstirea și care afirmă, fără rușine, că Ortodoxia nu are fundamnet Biblic pentru…ceva. Tocmai, Biserica Ortodoxă este Una Sfântă, Sobornicească și Apostolească Biserică a lui Hristos, Trupul, despre care tot Biblia mărturisește că este „stâlp și temelie”. Acest stâlp susține întreaga învățătură neatinsă și nepangarita (contrar a ceea ce cred protestanții), după cuvântul lui Hristos, care făgăduiește că Biserica Sa nu va cădea în veac și porțile iadului nu o vor birui!  Iar pe această temelie stă și Sfânta Scriptură.

II. Ce cred cei de alte religii despre Sfintele Moaste?

 Menționez că aceeași părere o au și foarte mulți protestanți și neoprotestanți (cine se aseamănă se adună – precum mărturisim că ei s-au rupt de Biserică și de adevărata credință și se aseamănă cu necreștinii). Ei cred că ar fi vorba de o înșelătorie, atât din partea Bisericii Catolice (întrucât și acolo există cultul Sfintelor Moaște), cât și din partea Ortodoxiei. Oamenii de știință disting două tipuri de mumificări: naturale și artificiale. Despre cele naturale vom vorbii mai târziu, în continuarea articolului. Când vine vorba de o „înșelătorie”, ne referim la mumificarea artificială. Sunt mai multe religii și culturi antice în care s-a practicat mumificarea: cel mai concludent exemplu îl regăsim în Egiptul Antic. Puteți studia singuri procesele complexe de mumificare prin care treceau cadavrele pentru a devenii mumii (proces peste care voi sări pentru a nu lungii prea mult articolul).

Revenind la Ortodoxie, această „teorie” este demontată de constatările științifice, care vorbesc în schimb de mumificarea naturală. Cu toate acestea, am auzit că la unii sfinți catolici s-au făcut mici „adaosuri” pentru conservare. Nu voi discuta despre asta. Eu mărturisesc Ortodoxia și curățenia moaștelor ortodoxe. Sfinți, care ne-au lăsat în urmă trupurile lor neputrezite sunt atât oameni din lume, cât și monahi. Despre monahi putem vorbi cu certitudine în sensul acesta. Haideți să vedem cum monahul trecut la Domnul este pregătit și înmormântat:

Trupul nu se spală. Este așezat în chilia în care a viețuit, unde are voie să între doar un singur monah, care îl îmbracă. Este de menționat că niciodată nu miroase trupul unui monah – poate fi și vreme caldă afară, iar el adesea stă și 48 de ore în chilie! Cu un burete umezit este șters pe frunte, în semnul Sfintei Cruci. Unii zic că ar fi uns cu niște „uleiuri”. În spiritualitatea ortodoxă nu există alte „substanțe” decât Aghiasma (apa sfințită) , Mirul(ulei sfințit – ulei normal, care este sfințit prin rugăciunile preotului) și Mirul „supra-natural”, care curge din Sfintele moaște sau din icoane, în chip minunat – uneori în cantități enorme (chiar și litrii întregi dintr-o singură icoană). Chiar dacă unii ar unge trupul cu ulei, nu asta ar fi explicația Sfintelor Moaște – întrucât toți călugării sunt supuși aceluiași proces, dar nu toți se conservă la fel.

Apoi, trupul este așezat direct în pământ (fără sicriu), cu o cărămidă sub cap. Mai aducem în vedere asceții sau Părinții Pustiei, ale căror trupuri sunt găsite mult mai târziu, adesea în formă de Sfinte Moaște. Vedeți la Sfinții din Athos care s-au pustnicit și au fost găsiți în locuri greu accesibile, pentru că, printre stânci, din acele locuri, curgea mir(un exemplu concludent: Sfântul Nil Athonitul – Izvorâtorul de Mir).

Mumificarea artificială sau conceptul de „înșelătorie” nu are cum să reziste. Oamenii se mint singuri atunci când își aduc în vedere o astfel de explicație. Pur și simplu nu se întâmplă!

 III. Ce cred ateii si asa-zisii „oameni de stiinta” despre Sfintele Moaste?

 Sunt convins că în rândul ateilor există credința menționată mai sus. Cu toate astea oamenii de știință, precum am mai spus, disting două procese de mumificare: artificială și naturală. Sfintele Moaște sunt încadrate la mumificarea naturală. Despre „misterul criptei din Vác ” s-au scris următoarele:

„Cei aşezaţi în cripta bisericii dominicane de la Vác s-au mumificat pe cale naturală, fără urmă de intervenţie umană. Mumificarea naturală a fost posibilă datorată microclimatului unic al criptei şi modului înmormântării. Indiferent de temperatura din exterior, temperatura medie a criptei s-a aflat în mod constant în intervalul 8–11 °C. În procesul de mumificare a avut un rol important mişcarea constantă a aerului printr-un orificiu spre exterior. Corpurile au fost aşezate de obicei în sicrie de lemn de pin, căptuşite cu şpan de lemn. Şpanul a absorbit lichidele corporale, aşadar în loc să se descompună, corpurile s-au uscat treptat. Conţinutul de terpenoid al lemnului de pin a oprit răspândirea sporilor şi a bacteriilor, ajutând procesul de mumifiere naturală.”

Iar alți oameni de știință puneau „diagnosticul” clar, zicând că e vorba de o „dezhidratare accentuată”.  Cu alte cuvinte, pentru ca un corp să treacă prin procesul de „mumificare naturală”, trebuie să fie întrunite o serie de condiții caracteristice acestui proces. Vom lua exemplul bisericii dominicane de la Vác și condițiile întrunite acolo, comparându-le cu ceea ce cunoaștem despre Sfintele Moaște, în Ortodoxie.

Avem Sfinte Moaște ale multor călugări, care au fost îngropați după ritualul deja menționat. Nu avem prezentă vreo criptă. La început e o groapă, care apoi este acoperită COMPLET cu pământ. Nu avem sicriu (nici din lemn de pin, căptușite cu spân, nici altfel de sicrie). Nu există NIMIC (în afară de Dumnezeu) care să împiedice „răspândirea sporilor și a bacteriilor” sau prezența altor vietăți saprofite. Apoi, „climatul constant”?! Avem Sfinți care ne-au lăsat Sfinte Moaște din Siberia, Rusia, Georgia, Podișul Sinai, Athos, din restul Greciei, România, Bulgaria, Serbia, Israel, Antiohia, Egipt, Roma și chiar din Occident. Clime complet diferite. Iar locurile în care au fost găsiți Sfinții respectivi variază: fie au fost îngropați, fie au fost găsiți în chilie, fie într-o peșteră, fie între stânci, fie mucenici, aruncați în gropi comune (exemplu – Sfinții din închisorile comuniste), etc. La enumeratia asta voi adăuga un exemplu clar, care va demonta și ideea de „dezhidratare accentuată”. Îl avem aici, în România (și nu este singurul de acest fel) pe Sfântul Dimitrie Basarabov. Trupul său a stat în apa râului Lom destul de multă vreme, până ce Sfântul i s-a arătat unei copile ce pătimea de duh necurat, făgăduindu-i că, de îi va scoate trupul din apă o va vindeca. Ea, împreună cu părinții, au mers în locul indicat în vis și au găsit trupul neputrezit. Biologic vorbind, corpul uman lăsat în apă trece printr-un proces de „dezcompunere accentuată”, în nici un caz de „dezhidratare”. Mai aducem la lumină un exemplu, total opus celui deja menționat. Sfântul Ioan Rusul, soldat rus luat în sclavie de turci, care a murit ca un mucenic, ne-a lăsat Sfântul lui trup nestricat și frumos mirositor, făcător de minuni. Este consemnat momentul în care trupul a fost aruncat în foc și a rămas neatins. Spre mărturie, pielea s-a innegrit la culoare, dar trupul a rămas intact.

 IV. Ce intelegem noi ortodocsii prin „Sfintele Moaste”?

 Trebuie menționat faptul că, la o eventuală canonizare, trupul neputrezit (care poate însemna, totuși, și o mumificare naturală) nu este suficient. Și, tot odată, trupul neputrezit nu este o condiție absolut necesară. Primul criteriu în cadrul unei canonizări este viața Sfântului: atât calitatea vieții din punct de vedere creștin, cât și minunile sale(făcute înainte sau după moarte). În cadrul unei canonizări sunt necesare adesea mărturiile oamenilor. A trece pe cineva în calendar nu se face în câteva ore sau zile. Există așa numitul „dosar de canonizare”, iar Biserica Ortodoxă face cercetări în sensul acesta. Cu toate acestea, Sfintele Moaște pot reprezenta o mărturie suficientă dacă:

1. Trupul Sfântului sau o parte din trup este nestricată(sau intactă): prezintă piele, cartilaje, vene, artere, musculatură, etc. Adesea întâlnim doar mâna conservată perfect. Un sfânt părinte care a viețuit în mănăstire a fost îngropat normal (după rânduială), cu mâinile pe piept și a fost găsită mână dreaptă (cu care binecuvânta) nestricată, intactă, în poziția de binecuvântare (acea încrucișare caracteristică a degetelor).

2. Trupul Sfântului este frumos mirositor. În cadrul unei mumificări naturale, dispare mirosul urât, neplăcut, caracteristic putrefactiei. La un trup Sfânt, dimpotrivă, noi întâlnim un miros plăcut, de mir, deosebit de uleiul sfințit, din Biserică.

3. Din trupul Sfântului izvorăște mir. Adesea, cantitatea de mir este una foarte mare, iar această „proprietate” se păstrează și după ce trupul este scos şi așezat în raclă.

4. Trupul Sfântului face minuni (ca în cazul lui Elisei).

Când detaliile despre viața unui Sfânt lipsesc, iar Dumnezeu binevoiește să-l scoată pe acesta la iveală și să-l dea lumii spre cinstire și mărturie, adesea toate aceste 4 puncte sunt întâlnite și sunt suficiente pentru a se da un verdict.

Trebuie avut în vedere faptul că așa-zisa „închinare” la moaște este tot una cu „închinarea” la sfinți despre care am vorbit în articolele precedente. Acest tip de închinare, repet, nu are decât o singură legătură cu închinarea adusă lui Dumnezeu – faptul că, prin aceste modele regăsite în Sfinți, îl întâlnim pe Dumnezeu, viu și „minunat întru sfinții Săi” și lui ne închinăm, slăvind lucrarea pe care o face cu omul Său. În altă ordine de idei, „închinarea” de la moaște este numită cinstire, precum deja am explicat în articolele precedente. Voi relua o idee des întâlnită în multe cărți Ortodoxe: sfinților li se cuvine cinstire, Maicii Domnului i se cuvine preacinstire, iar lui Dumnezeu i se cuvine adorație. Faptul că unii numesc „închinare” toate acestea 3 creează confuzii doar în rândul protestanților, care atribuie un sens unic acestui termen (lucru greșit), ca în cazul termenilor „mântuire”(care înseamnă scăpare, salvare – de orice fel; fie din boală, fie dintr-o groapă, fie dintre dărâmături, fie din pușcărie, etc.) sau „pocăință”(care nu reprezintă plecarea la vreo sectă, ci rugăciunea cu lacrimi de sânge, cu zdrobire de inimă și nespusă părere de rău, având pururi în minte conștiința păcătoșeniei tale, ca om). Greșelile din terminologia teologiei protestante trebuiesc îndreptate, înainte ca un dialog teologic între noi, ortodocșii, și cei de alte confesiuni, să poată avea loc.

Acestea fiind spuse, las mai jos o serie de imagini, care pot întării cele spuse mai sus, în inimile celor dornici de Adevăr, dornici de Hristos:

„Bucura-se-vor oasele mele cele smerite”(Psaltire; 50,9).

Anunțuri

Un comentariu

  1. Diana Ekaterina

    Ati mentionat la un moment dat despre diferenta dintre Moastele ortodoxe si cele catolice,si despre „adaosurile”intru conservarea indelungata a celor din urma. Aici as vrea sa fac o mica precizare, intrucat cultul catolic al moastelor, desi are la origini acceptiunea Bisericii Primare (cea de dinaintea sciziunii in Ortodoxa si Catolica), a suferit pana in zilele noastre o serie de modificari.
    S-ar putea intreba cineva, de ce exista moaste in ambele biserici, si totusi afirmam ca sunt diferite. Putem explica prin faptul ca, inainte de Marea Schisma, sfintii erau crestini pur si simplu, apartinand unei Biserici unice.Trupurile proslavite ca Sfinte Moaste au fost adapostite in diverse biserici, care la momentul acela erau biserici crestine, pur si simplu. Dupa scindarea Bisericii, unele din sfintele locasuri au ramas ortodoxe,celelalte au imbratisat catolicismul,PASTRAND insa sfintele moaste pe care le adaposteau.
    Dupa aceasta schimbare, insa, Biserica Ortodoxa a mai nascut sfinti, ale caror trupuri au primit de la Dumnezeu darul neputrezirii, pe cand Biserica Catolica…nu.
    Exista diverse lucrari pe tema „viziunilor mistice” ale „sfintilor”catolici, printre care as mentiona lucrarea Pr.Savatie Bastovoi-Idol sau Icoana, lucrari care atesta faptul ca, de nenumarate ori, cei care sunt cinstiti ca „sfinti” in Biserica Catolica (cea de dupa sciziune) au fost supusi diverselor inselari ale Diavolului.
    In aceasta ordine de idei, trupurile acestor „sfinti”…inselati, nu aveau cum sa fie purtatoare ale unui dar de neputrezire autentic. In dorinta de a salva „imaginea”, intr-adevar, se poate ca reprezentantii Bisericii Catolice sa fi recurs la o serie de…”cosmetizari”, acestea nefiind insa intalnite in Ortodoxie, unde, dupa cum deja ati mentionat, procesul acesta al neputrezirii sfintelor moaste sfideaza orice lege fizico-chimica.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: