“Idolatria Ortodoxa” – O afirmatie fara SENS. Partea II

Aceasta, precum bine se poate vedea încă din titlu, este continuarea articolului precedent. Am considerat că tema anterioară – cinstirea sfinților – ar mai putea primii câteva completări scripturistice, câteva întăriri.

 Cuvinte puternice despre Sfinți, din Sfânta Scriptură:

Am presărat multe versete, în prima parte a acestei serii de articole, referitoare la sfinți. Acum voi venii cu unele încă și mai sugestive (zic eu).

A. Ce zice Hristos despre puterile Sfinților? 

Dacă ne uităm în Evanghelia lui Ioan, la capitolul 14, găsim următorul verset(12):

,, Adevărat, adevărat zic vouă: cel ce crede în Mine va face și el lucrările pe care le fac Eu și mai mari decât acestea va face, pentru că Eu Mă duc la Tatăl.”

Fac doar o precizare personală: la ce se referă oare ,,pentru că Eu Mă duc la Tatăl”? Am putea face două interpretări. Fie, Iisus Hristos ne spune că, atunci când El va fi la Tatăl, le va da lor aceste puteri de care vorbește(cu toate că apostolii făceau deja multe minuni); fie, versetul s-ar traduce astfel: ,,Întrucât Eu Mă duc la Tatăl, vă las pe voi să faceți lucrările Mele și veți face chiar și unele mai mari – pe care Eu nu am fost rânduit să le fac, nu a fost cazul, etc.”. Sunt de părere că a doua variantă este cea mai sugestivă, dar, ea poate fi îmbinată cu prima, desăvârşindu-se interpretarea noastră(întrucât tot Hristos spune, la Matei (28, 20): ,,Iată Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului”). Hristos ne arată, astfel, nu doar puterea lăsată lor, celor drept-credincioși, dar și lucrarea ce le-a rânduit-o: observăm CLAR că Hristos îi pune pe cei ce au credință cu adevărat, împreună-lucrători cu El pentru mântuirea lumii; îi pune în mod cert să lucreze ei lucrări ca ale Lui, atâta timp cât El merge la Tatăl(nu vorbim de înlocuirea lui Hristos, ci de o participare la lucrarea Sa).

Acum, nu voi analiza versetul ci voi lăsa următoarea enumerație să explice:

Sfântul Mare Mucenic Gheorghe(sec. 3): sub prigoana lui Dioclețian, suferă chinuri inimaginabile pentru Hristos, ieșind nevatamant din toate acestea; învie un mort din celulă, lucru ce o determină pe soția lui Dioclețian să se încreștineze (amândoi sunt decapitați de împărat).

Sfântul Spiridon(sec. 4): Transformă un șarpe în aur; pornește prin rugăciune ploaia și stinge seceta; oprește prin rugăciunea ploaia ce amenința cu inundația; sparge în mână o cărămidă arătând taina Sfintei Treimi la primul sinod ecumenic (în mână îi rămâne pământul, în aer se ridică focul și jos curge apa – cele 3 elemente ce alcauiau cărămida); o femeie i-a cerut o sumă de bani ce o încredintase spre păstrare fiicei lui; sfântul a întrebat pe fiica lui, moartă mai de mult, unde a pus banii; și aflând de la ea unde erau ascunși, i-a dat stăpânei lor; l-a vindecat pe Împăratul Constantin cel Mare de o boală de care acesta suferea; a înviat morți.

Sfântul Mucenic Mina: pe lângă multe alte minuni, amintim învierea unui mort tăiat în bucăți și îngropat.

Sfântul Părinte Paisie Aghioritul(sec. 20): Vindecă, prin semnul Sfintei Cruci, un bolnav care rămăsese cu doar un sfert de plămân; proorocește; cunoaște gândurile oamenilor, Îl vede pe Hristos; o  vede pe Maica Domnului; grăiește adesea limbi pe care nu le cunoastea.

Sfântul Părinte Arsenie Boca (sec. 20): Proorocește căderea comunismului și a turnurilor gemene (și multe altele împlinite și care urmează să se împlinească); vizitează cu duhul alte țări; vindecă un număr foarte mare de bolnavi; citește gândurile oamenilor; nu o data știe dacă în Biserică sunt sectari (pe care, în chip miraculos, îi strigă pe nume poruncindu-le să-și facă Cruce); este răpit la ceruri în timpul rugăciunilor; salvează oameni de la sinucidere; dă în vileag păcatele nespovedite ale oamenilor; participă în chip minunat la înmormântarea mamei sale, în timp ce el era arestat de către comuniști (este trecut ca prizonier, dar cei de la înmormântare dau mărturie că a participat).

Mă opresc doar la aceștia…

 

B. De cine vom fi judecaţi, fraţilor?

Cu toții știm, din întreaga Scriptură, că Iisus Hristos este Judecătorul. Iisus Hristos își alege, tot odată, 12 apostoli. De ce 12? Aflăm că ei sunt rânduiți, fiecare, să judece cele 12 seminții (triburi) ale lui Israel. Deci avem până acum 13 judecători. Mai sunt și alții? Uite ce zice Sfântul Apostol Pavel, în Epistola întâia către Corinteni, capitolul 6:

” 1. Îndrăzneşte, oare, cineva dintre voi, având vreo pâră împotriva altuia, să se judece înaintea celor nedrepţi şi nu înaintea celor sfinţi?

2. Au nu ştiţi că sfinţii vor judeca lumea? Şi dacă lumea este judecată de voi, oare sunteţi voi nevrednici să judecaţi lucruri atât de mici?

3. Nu ştiţi, oare, că noi vom judeca pe îngeri? Cu cât mai mult cele lumeşti?”

Cu toate că cele 3 versete sunt extrem de sugestive, îmi permit tot odată să mai fac câteva mențiuni. În primul rând ni se poruncește foarte clar, că atunci când avem vreo judecată de făcut („pâră împotriva altuia”), cu alte cuvinte, o dispută ce trebuie rezolvată, să nu apelăm la nedrepți, ci la cei sfinți(atât vii – oameni înduhovniciţi, cu viață sfântă, creștini practicanți, stareți, preoți, duhovnici, cuvioși, etc. – cât și trecuți la Domnul). În continuarea citatului ni se răspunde exact la întrebarea pusă mai sus: „sfinții vor judeca lumea, (…) pe îngeri”. De parcă acest cuvânt nu ar fi fost destul de lămuritor, Sfântul Apostol Pavel întărește la final, zicând: „cu cât mai mult cele lumești?”. Adică, de vor avea ei, sfinții, datoria, dar și puterea de a discerne între vrednici de rai și vrednici de iad, la Marea Judecată, cum dar nu vor putea ei să ne îndrume sau să ne lămurească într-o privință lumească?! Asta ne arată și ce fel de cereri putem face către sfinți: de la cereri lumești până la cereri de mântuire, valabile în ceasul judecății! Nu e oare suficient de clar, fraților?

C. Ce e un mijlocitor? Este doar unul singur, cel care mijloceste?

Trebuie mai întâi să lămurim ce reprezintă acela un mijlocitor. Necesitatea unui mijlocitor reprezintă neputința omului de a lua contact direct cu cineva sau să infaptuiasaca de unul singur ceva. Cu alte cuvinte, mijlocitorul este un intermediar(a nu se interpreta greșit; nu ne referim la slugărnicie, mijlocirea o poate face cineva și din milă).

Acum să vedem în ce avem noi trebuita de mijlocire și cine poate mijloci pentru noi. Tot Apostolul Pavel ne vorbește și de această dată:

“Căci Unul este Dumnezeu, Unul este şi mijlocitorul între Dumnezeu şi oameni: omul Hristos Iisus, Care S-a dat pe Sine preţ de răscumpărare pentru toţi.” (1 Timotei 2:5-6)

La aceasta, o completare minunată și de mult preț aduce Sfântul Apostol Ioan:

“Copiii mei, acestea vi le scriu, ca să nu păcătuiţi, şi dacă va păcătui cineva, avem mijlocitor către Tatăl,pe Iisus Hristos cel drept. El este jertfa de ispăşire pentru păcatele noastre (1 Ioan 2:1-2).

Precum reiese foarte lămurit din acestea, Iisus Hristos este singurul mijlocitor între oameni și Tatăl. Dar ce mijlocește Iisus Hristos? Dacă ne uităm în urmă, foarte în urmă, vedem că înainte nu a fost nevoie de nici o mijlocire între oameni și Tatăl. Aceasta avea loc în Grădina Raiului, iar Adam vorbea direct cu Creatorul său. După căderea primilor oameni, această legătură directă s-a scindat, dar , iată, nu definitiv. Avem în Vechiul Testament un număr destul de mare de prooroci, care vorbeau cu Tatăl. Dar oare de fiecare dată acest dialog era nemijlocit de nimeni? Mijlocitori erau Sfinții Îngeri de cele mai multe ori. Când Dumnezeu aducea pedeapsă, adesea o făcea prin Îngerii Săi. Multe profeții s-au au fost date de Îngeri, proorocilor. Deci avem exemplu clar de mijlocire între oameni și Tatăl, prin îngeri! În Biblia Ortodoxă este păstrată și Cartea lui Tobit – lucrare apocrifă – în care este evidențiată această mijlocire. Arhanghelul Rafail le vorbește lui Tobit și familiei sale de felul în care îngerii duc rugăciunile oamenilor în ceruri. Sfântul Antonie cel Mare, care a luat dar de la Dumnezeu, vederea îngerească, a văzut văzduhurile (precum le descrie Apostolul Pavel) ca fiind pline cu demoni. Știind că văzduhurile sunt presărate (sau chiar pline) cu demoni, acești Îngeri mijlocitori își arată încă și mai bine rolul lor, în contextul Noului Testament (unul din motivele pentru care a fost păstrată Cartea lui Tobit).

Dar, revenim. Ce mijlocește Iisus Hristos între noi și Tatăl? Exact ceea ce nici îngerii și nici sfinții și drepții Vechiului Testament nu au putut: mântuirea! Mai exact, mai concret, redobândirea Raiului. Ruptura s-a produs între oameni și Tatăl(asta reiese din Cartea Facerii), iar Fiul vine și mijlocește întru aceasta. Dar nu putem citi Sfânta Evanghelie fără să ținem seama de contextul general. Doar aceasta are de împlinit Iisus? Chiar El Însuși ne vorbește despre sarcinile pe care le are de îndeplinit în lume (atât la prima, cât și la a doua Venire a Sa). Aflăm că „putere are Fiul Omului de a ierta păcatele” și mai aflăm că are de făcut Judecată. Deci, până la urmă, când are loc mijlocirea aceasta, între oameni și Dumnezeu? Și despre care oamenii este vorba? Mai întâi Fiul Omului va judeca, împărțind oamenii de-a dreapta și de-a stânga Tronului Său, iar apoi, pe cei de-a dreapta Sa îi va duce la Tatăl. Mijlocirea începe încă de la Nașterea Mântuitorului și se încheie după Judecata Finală, dar mijlocirea propriu-zisă are defapt loc imediat după judecată, între cei din starea de-a dreapta şi Tatăl.

Acum se pune întrebarea: de starea de-a dreapta ne-am învrednicit? Și, mai ales, doar Hristos va stabilii dacă suntem vrednici de starea de-a dreapta? Tocmai am aflat că și Sfinții vor judeca alături de Hristos. Deci, cuvântul Sfinților va avea însemnătate mare în ziua Judecății. Cuvântul noastru va avea oare atâta însemnătate? Iacov ne răspunde: ” mult poate rugăciunea stăruitoare a dreptului” (Iacov; 4,16). Cu alte cuvinte, cei ce vor avea cu adevărat îndrăzneală către Stăpânul vor fi drepții (dar mai ales sfinții, care sunt mai mari decât aceștia). Deci, de va spune către Hristos un Sfânt: „Doamne, pe acesta mântuiește-l” și pentru aceasta Hristos ne va mântui, cum se numește, dar, ceea ce face Sfântul? Mijlocire…Între cine și cine? Între noi (păcătoșii) și Dreptul Judecător, Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos. Sfinții se vor așeza între cele două stări și ne vor trage, fraților, din starea de-a stânga la starea de-a dreapta. Nu am văzut că judecă ei lumea și pe îngeri? Nu am văzut cât de ușor le este să judece cele lumești? Și aceasta le-am văzut nu doar din Scripturi, ci și din fapte. Căci se împlinesc și astăzi cuvintele lui David: „minunat este Dumnezeu întru Sfinții Săi(vezi articolul precedent)”! Fie că mijlocesc intre noi și Iisus Hristos, fie că împlinesc ei înșiși, Sfinții ne sunt de mare folos în viața de zi cu zi. Dar parcă nu e destul de convingător, nu? Tot Măritul și Cinstitul Apostol Pavel ne luminează întru acestea:

” În numele lui Hristos, aşadar, ne înfăţişăm ca mijlocitori, ca şi cum Însuşi Dumnezeu v-ar îndemna prin noi.”(II Corinteni; 5,20).

În traducerile protestante, cuvântul „mijlocitori” este înlocuit cu „trimiși”. Lucrul acesta nu face decât să inducă în eroare cititorul, dar nu degradează cu nimic sensul (care reiese oricum din context). Recapitulăm scurt: ce este acela mijlocitor? Un intermediar. O persoană care face posibil contactul între alte două persoane, atunci când ele (din diverse motive) nu pot beneficia de acest lucru. Ce întâlnim în acest verset? Pe Dumnezeu îndemnându-i direct pe corinteni? Nu! Îl vedem pe Pavel, luând de la Dumnezeu mesajul și transmițându-l către corinteni. Adică, Pavel este un MIJLOCITOR între Dumnezeu și corinteni (generalizând, între Dumnezeu și oameni).

Concluzionăm: Hristos S-a dus la Tatăl, sfinții fac lucrările Lui (și mai mari decât acestea), iar, tot prin sfinți, Hristos ne vorbește nouă și ne îndeamnă (în Ortodoxie, aceasta se numește duhovnicie – întrucât nu oricine se învredniceşte să-i îndemne pe alții, fiind mijlocitor între ei și Dumnezeu).

Două versete, ce bine întăresc acestea toate, vi le pun în față, împreună:

” Fiind, dar, împreună-lucrători cu Hristos, vă îndemnăm să nu primiţi în zadar harul lui Dumnezeu.”(II Corinteni; 6,1) – Sfinții sunt, precum am aflat, „împreună-lucrători” cu Hristos! Am menționat deja mai sus cele ce lucrează Hristos, dar completăm acum lista: vindecări, exorcizări, iertare de păcate, învățare, proorocie, învieri, minuni de tot felul, judecarea și mântuirea omenirii. Deci, la cele ce Hristos lucrează, sfinții sunt împreună-lucrători.

„Fiţi urmatori mie, precum şi eu Îi sunt lui Hristos”(Corinteni 11,1) – Din nou, o chemare către mijlocire! Mântuirea, deci, se poate atinge și prin urmarea unui sfânt, care la rândul său îi urmează lui Hristos. Noi, prin urmașii direcți ai apostolilor (după duh – prin succesiune apostolică), îi urmăm lui Hristos Celui Viu, Care a viețuit pe Pământ în trup. Nouă nu ni se cere să-L urmăm în felul în care li s-a cerut apostolilor și celorlalți ucenici (adică, direct). Noi „ne luăm crucea și Îi urmăm”, oarecum metaforic, în mod indirect, prin fapte. În schimb, chemarea lui Hristos, de la vremea aceea, către tânăr, era cât se poate de concretă, de directă. Noi beneficiem de chemarea directă a unui alt următor (precum corintenii primeau chemarea aceasta de la Pavel).

 

Fă loc Sfinţilor în inima ta!

 

Nu este îndemnul meu sau al unui preot contemporan cu noi. Nu este nici măcar îndemnul Sfinților Părinți(cu toate că atât eu, cât și preotul, cât și Sfinții Părinți au preluat și dat mai departe acest îndemn). Este un îndemn Biblic! Ia dar să auzim ce plată ni se cere(„celui cu cinstea,cinste”):

„11. O, corintenilor, gura noastră s-a deschis către voi, inima noastră s-a lărgit.

12. În inima noastră nu sunteţi la strâmtorare; dar strâmtorare este pentru noi, în inimile voastre.

13. Plătiţi-mi şi voi aceeaşi plată, vă vorbesc ca unor copii ai mei – lărgiţi şi voi inimile voastre!Ierta-ți-mă, fraților.”

Am vrut să păstrez o exprimare specifică, dar tot odată am simțit că este creștinește să mă „înmoi” un pic. Trebuie ca inima omului să fie piatră ca să nu percepa măcar un pic din ce este scris în Epistola a 2-a către corinteni, capitolul 6(versetele cu pricina).

Ce zice dar Pavel? „Gura noastră s-a deschis către voi”. Citind epistola, vedem că Pavel în mare parte îi laudă pe corinteni și spune că nu îi este rușine cu ei. Chiar ajunge el însuși să se laude, pentru ai înmuia (capitolul 11), când se face „ca un neînțelept”, pentru a le cere recunoştinţă. De ce le cere Pavel această cinste? Avea oare el nevoie de ea? Nu era conștient că a te mândri este cu adevărat neînțelept? Tocmai, că era! „O, de mi-ați îngădui puțină neînțelepciune!”, zice acesta. Și totuși o face. De ce? Tot el continuă și zice: ” Căci vă râvnesc pe voi cu râvna lui Dumnezeu, pentru că v-am logodit unui singur bărbat, ca să vă înfăţişez lui Hristos fecioară neprihănită. „

Dintru acestea toate, aflăm că „gura noastră s-a deschis către voi”, anume sfinții îi vor lăuda şi la judecată, pe cei vrednici, în fața lui Hristos.  Aflăm că inima Sfinților s-a lărgit, tocmai ca se ne primească pe noi! Mai mult, dacă analizăm adresarea frecventă a lui Pavel către corinteni, aflăm că și cornitenii (cei drept-credincioși, către care Pavel scrie) sunt sfinți! Deci însuși Pavel își face loc în inima sa pentru a-i primii pe sfinți. Cu toate acestea, Pavel se adresează și celorlalți. Foarte direct ne mustră pe noi că este strâmtorare pentru sfinți și pentru el în inimile noastre. Iar apoi urmează îndemnul, aproape poruncit: „plătiți-mi aceeași plată; lărgiți inimile voastre!”

Ce mai aflăm din cele citate mai sus? Că suntem râvniți de Sfinți cu râvna lui Dumnezeu! Este una din multele asemănări ale sfinților, cu Dumnezeu. David chiar spune: „Eu am zis: <<Dumnezei sunteți și toți fii ai Celui Prea Înalt>>”(Psaltire; 81,6). Iată apoi un alt exemplu clar de mijlocire din partea Sfinților: aflăm că Pavel i-a logodit pe ei cu Hristos și că Pavel are să-i înfățișeze pe ei Lui! Deci Pavel mijlocește din nou între corinteni și Hristos! M-aș oprii aici, întrucât mie mi se par lucrurile FOARTE clare! Iar acesta (duhovnic – ucenic, următor celui anterior – următor celui prezent) este duhul Bisericii Creștine, încă de la Apostoli și până astăzi (în Biserica Ortodoxă).

Sunt toate acestea în Biblie? Nu au oare și ortodocșii și catolicii și protestanții și neoprotestanții (aproape) aceeași Biblie? Se pune întrebarea firească: cum, dar, nu au văzut toți acestea? Cum, dar, au rătăcit?

Sfânta Scriptură ne răspunde: „Ochi au și nu vor vedea, urechi au și nu vor auzii”.

Să stăm bine să stăm cu frică! Să luăm aminte!

Anunțuri

  1. Atunci am sim £it c ƒ ortodoxia era din toate confesiunile cre Ÿtine, cea mai aproape de mine.

  2. Iulian

    Nemaipomenit articolul,mai clar de atat nu se poate .Domnul sa va ajute in toate.
    Cel ce se leapa de sfinti se leapada de Hristos.

  3. i totui, rareori ia aminte cineva la domnul, ce se ntip rete n acest fel n inimile noastre.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: